niagara_falls_viatoriumconsulting (33)

Niagara- Efervescenta Absoluta a Naturii

 

niagara_falls_viatoriumconsulting (65)

Ma straduiesc sa gasesc o introducere pe masura fenomenului, insa cautarea este de prisos. Impactul este cu siguranta individual, iar personalul evident ca se traieste diferit de catre oameni diferiti. Dezlantuirea naturii  in cea mai infioratoare ipostaza si totodata cea mai putin nociva continua sa impresioneze de zeci de ani, fie ca o privesti de pe malul canadian al Provinciei Ontario sau cel al SUA al Statului New York, sub numele de Cascada Niagara.

Niagara face parte din galeria celor mai mari 4 cascade ale lumii (Angel Falls cea mai inalta-807m; Iguazu cea mai lunga-2000m, formata dintr-un sir de  275 de cascade; Victoria cea mai lunga cascada singulara/neintrerupta-1700m), fiind cea mai „puternica” dintre ele, cu un debit de 7 milioane de litri de apa pe secunda si cea mai vizitata cu peste 20 de milioane de turisti anual.

Drumul destul de scurt, 80-90 de minute, de la Toronto poate fi parcurs cu diverse companii de transport: GreyHound, Peter Pan sau Coach Canada, care opereaza curse la interval de 3-4 ore in intervalul 5.30 am- 10.30 pm. Pretul unui bilet dus-intors variaza intre 26$ si 44$(plus taxe), in functie de ora plecarii si optiunea de plata(internet sau la casa de bilete). Statia principala de plecare dinToronto se afla pe Bay Street la nr 610.

tor to nia

Traseul este extrem de placut, autostrada urmarind conturul Lacului Ontario pana la St. Catharines, prima si singura oprire. In drum spre Niagara Falls treci pe langa Niagara on the Lake o alta destinatie interesanta.

Vremea capricoasa , desi in urma cu cateva zile la NYC erau 35-38 de grade, caldura amplificata si de sticla cladirilor omniprezente; pregatea un scenariu pesimist.

 

niagara_falls_viatoriumconsulting (2) niagara_falls_viatoriumconsulting (3) niagara_falls_viatoriumconsulting (4)

 

Am coborat la prima statie, la autogara, nestiind ca urmatoare va fi la hotel Mariott in centrul orasului. Plimbarea de 2-3km a fost insa benefica, surprinzand astfel zona desi periferica plina de parcuri de distractie, cu roti imense si carusele.  Orasul, un concept interesant, tinand cont ca ne aflam intr-o zona salbatica, departe de aglomeratia urbana. Este impresionant ce s-a format in jurul acestei atractii turistice. Practic orasul este un mare sat de vacanta cu cazinouri, hoteluri, restaurante si facilitati de agrement.

 

niagara_falls_viatoriumconsulting (5)

Cladirile din imediata apropiere a cascadei sunt in special hoteluri foarte inalte care sa surprinda frumusetea Niagarei de la fereastra camerei sau din sky barurile vitrate.


niagara_falls_viatoriumconsulting (7) niagara_falls_viatoriumconsulting (9)Cazarea depaseste 200CAD pe noapte la hotelurile din „centru”, insa pe masura ce te indepartezi de zona adiacenta cascadei tarifele incep sa scada.

 

 

niagara_falls_viatoriumconsulting (11)

 

niagara_falls_viatoriumconsulting (12)

Se intampla uneori sa iti setezi niste asteptari in urma recomandarilor prietenilor, sau vizionarii unui documentar, articol despre o destinatie sau atractie turistica. Imaginatia poate fi mai puternica si in multe dintre cazuri sa depaseasca perspectiva realitatii; alteori vizualizarea repetata a traseului si a pasilor pana la destinatie poate genera obisnuinta. Odata ajuns acolo este posbil ca aceasta sa nu mai te surprinda prin inedit asemeni unui roman al carui deznodamant il stii inainte de a citi prologul. Sunt insa si momente putine, rare, aproape unice cand indiferent cat de des iti vei inchipui calatoria in minte,  impactul realitatii sa fie in continuare neprevazut…Pana acum din toate destinatiile turistice in care am fost, ca si spectacol al naturii, Cascada Niagara m-a impresionat cel mai mult.

niagara_falls_viatoriumconsulting (13) niagara_falls_viatoriumconsulting (14) niagara_falls_viatoriumconsulting (15)

Cascada Niagara este formata dintr-un ansamblu de 3 cascade: 2 situate pe malul SUA –  American Falls cu o inaltime ce variaza intre 20-30m si Bridal Veil Falls cu o inaltime de 17m, iar a treia, cea mai impunatoare –  The Horseshoe Falls sau Canadian Falls, cu o inaltime de 50m,  apartinand de Canada.

 

niagara_falls_viatoriumconsulting (23)

niagara_falls_viatoriumconsulting (25)

Unul dintre cele 3 turnuri de unde poti obtine cele mai spectaculoase panorame este Skylon Tower. Momentele unice petrecute aici sunt amplificate de cina la restaurantul situat la 226m inaltime deasupra cascadei.

The Summit Suite Buffet Dining Room este o locatie exclusivista unde te poti bucura de clipe magice fie ca ai venit pentru pranz, cina, brunchul de duminica sau chiar nunta si petreceri private. Meniul pentru o persoana cu acces la bufet nelimitat costa 39,95 CAD(plus taxe), insa nu include bauturi alcoolice si serviciile.  In schimb rezervarea unei mese iti ofera facilitatea de a nu plati accesul in Skylon Tower si puntea exterioara de observatie, o platforma ce iti ofera o priveliste la 360 de grade asupra statiunii.

niagara_falls_viatoriumconsulting (17)

niagara_falls_viatoriumconsulting (18)

Mai mult decat atat, daca esti norocos si ajungi acolo vineri seara, dupa lasarea serii vei fi suprins si de spectacolul unor focuri de artificii. Punctul culminant fiind totusi atunci cand splendoarea Niagarei straluceste sub lumini si proiectoare multicolore, atat „Potcoava” cat si „Cascada Americana” si „Valul Miresei” fiind retroiluminate simultan.

niagara_falls_viatoriumconsulting (19) niagara_falls_viatoriumconsulting (20) niagara_falls_viatoriumconsulting (21) niagara_falls_viatoriumconsulting (22)

Imaginea fabuloasa a Niagarei a ramas undeva impregnata pe retina, proiectandu-se in subconstient si revenind in acea noapte in vis, iar si iar , asemeni unui diapozitiv rulat la infinit. M-am trezit cu dorinta de a o revedea si profitand de seninul cerului am pornit pe drumul deja stiut.

niagara_falls_viatoriumconsulting (38)
niagara_falls_viatoriumconsulting (32)

niagara_falls_viatoriumconsulting (37)

In lumina soarelui spectacolul era diferit fata de cel vazut cu o seara in urma, mai ales ca scena se mutase mai aproape. Minute in sir am ramas mut, privind dinamismul acelui  volum incomensurabil, ce  in cadere libera ridica in aer milioane de stropi de apa, efervescenti, veseli, cu acea galagie surda unor batai de aripi de fluturi. Greutatea fenomenului elabora spre cer un abur masiv, asemeni unei locomotive vechi ce a uitat sa-si mai anunte sosirea.

Cascada de sentimente ce cu greu mai puteau fi percepute imi invaluia deopotriva mintea si corpul, pe masura ce incercam sa scap de fobia de a fi inghitit de valul urias. Ca orice fenomen pe care nu il intelegi, il respingi din cauza temei. Teama insa genereaza adrenalina si simti cum inima incepe un galop nebun, difuzand o stare de euforie ce  tasneste in vene precum o hoarda de cai salbatici in preerie si nimic nu mai o poate opri. Simti nevoia sa te duci catre necunoscut si abia daca iti mai amintesti daca ai respirat sau nu cu o clipa in urma. Aceeasi teama devine uluire si sentimentul placut din interior iti genereaza acel respect si admiratie catre ceva  superior, catre ceva grandios.

niagara_falls_viatoriumconsulting (33) niagara_falls_viatoriumconsulting (36)

Journey Behind the Falls este o calatorie inedita care te poarta printr-un coridor sapat in stanca exact sub caderea de apa a Niagarei. Poti ramane pentru cateva momente si la baza cascadei, pe o platforma situata intr-o laterala a ei, Table Rock, pentru o experienta incredibila. Pelerina cu gluga este ineficienta in bataia vantului ce aduce milioane de stropi reci de apa. Pentru moment tendinta este sa rezisti cu stoicism si entuziasm asemeni unei ploi torentiale de vara, insa dupa un timp realizezi ca torentul nu se va opri niciodata.


niagara_falls_viatoriumconsulting (43) niagara_falls_viatoriumconsulting (44) niagara_falls_viatoriumconsulting (45)

Din interior perspectiva apocaliptica si  zgomotul asurzitor potenteaza furia cascadei.
niagara_falls_viatoriumconsulting (47) niagara_falls_viatoriumconsulting (48) Maid of the Mist este o alta atractie indragita de turisti, o ambarcatiune ce te duce pana aproape de cascada. Plecarile sunt doar de pe malul american, iar biletul pentru un adult este 17$ plus taxe si respectiv 9.90$ pentru copii intre 6-12ani.

niagara_falls_viatoriumconsulting (51)

niagara_falls_viatoriumconsulting (58) niagara_falls_viatoriumconsulting (59) niagara_falls_viatoriumconsulting (60)

Din complexul canadian Niagara Parks poti opta pentru mai multe programe de aventura, mai ales daca stai mai multe zile. Journey Behind the Falls, White Water Walk, Niagara’s Fury si Butterfly Conservatory fiind cateva dintre ele. O calatorie cu ambarcatiunea pe raul Niagara, similara cu Maid of the Mist este Hornblower Niagara Cruises.

niagara_falls_viatoriumconsulting (64)

Daca esti un fan al gogosilor si te-ai saturat de Dunkin Donuts, sau meniul pentru desert al celor de la Starbucks ti se pare insuficient, trebuie neaparat sa intri la rivalul sau canadian Tim Horton’s. Meniul ofera alaturi de cafea, mic dejun, briose si biscuiti, peste 20-25 variante de gogosi din care va recomand Maple Dip sau Canadian Maple, pentru ca pana la urma ne aflam in Tara Frunzei de Artar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s